IUBIREA CONSTIENTĂ
Mobilul iubirii conştiente, în starea sa evoluată, este dorinţa ca obiectul iubirii să ajungă la propriile sale perfecţiuni înnăscute, fără a ţine cont de consecinţele posibile ale acestui lucru, pentru cel care iubeşte.
"Totul este ca ea să devină perfectă în sine, eu nu contez" ,
" Voi merge în infern, dacă ea va putea prin aceasta, să meargă în paradis", spune amantul conştient.
Şi paradoxul unei asemenea iubiri este că ea evocă în mod necesar, exact acelaşi lucru.
Iubirea conştientă naşte iubirea conştientă.
Dar de ce acest fenomen este atât de rar întâlnit printre oameni?
Primul motiv este că marea majoritate dintre ei, nu sunt decât nişte copii doritori de a fi iubiţi, dar nu de a iubi.
Al doilea este că perfecţiunea este rar privită ca produs propriu al iubirii adulte, deşi nimic nu poate eleva iubirea, deasupra acestor nivele puerile sau animalice.
Al treilea este că omul nu ştie, nici chiar atunci când este plin de dorinţa de a iubi, care ar putea fi binele obiectului iubirii sale.
Al patrulea motiv este că iubirea conştientă nu apare niciodată la întâmplare; ea trebuie să fie obiectul unei alegeri conştiente şi al unei ferme hotărâri, de a face eforturi în acest scop. Aşa cum ordinele cavalereşti nu au apărut accidental, nici iubirea conştientă nu putea să apară şi să se dezvolta singură.
Toate gradele de nobleţe au fost opere de artă şi iubirea conştientă trebuie să fie de asemeni o operă de artă. Cel care doreşte să se înroleze în ea să înceapă deci, prin a-şi face ucenicia, poate într-o zi, el va putea atinge măiestria. El trebuie înainte de toate, să-şi purifice dorinţa de a ajuta, deoarece va trebui să respingă orice dorinţă personală, orice prejudecată. El contemplă chipul iubit: " Ce fel de femeie este ea?" În acest mister se deschide o cale spre perfecţiunea al cărei parfum născând este adorabil. În ce mod această posibilitate, ar putea fi realizată pentru slavarea iubitei sale şi al lui Dumnezeu, creatorul ei? La acest punct trebuie să ne întrebăm "Voi fi eu capabil de aceasta?" dacă sunt sincer, evident trebuie să răspund NU. Un om care nu ştie să-şi trateze aşa cum trebuie câinii şi caii, o femei care nu ştie să cultive flori, cum ar putea oare să trezească adormitele perfecţiuni în fiinţa iubită? O umilinţa şi o toleranţă la orice probă, vor fi necesare pentru acesta.
Dacă nu sunt sigur de ce ar fi mai bine pentru ea, trebuie măcar să o las liberă să-şi urmeze propriile înclinaţii, iar în acest timp, voi studia ceea ce este şi poate să devină, ceea ce are nevoie ceea ce cere sufletul ei. A învăţa să prevezi încă de azi nevoile sale de mâine, fără a te gândi măcar o singură clipă la dificultăţile ce ar putea să le reprezinte acele lucruri pentru tine, este un adevăr care trebuie învăţat. Vedeţi deci ce stăpânire şi disciplină de sine cere acesta. Intraţi în această pădure fermecată voi, cei care îndrăzniţi.
Zei se iubesc unii pe alţii, conştient; amanţii conştienţi devin zei.
Fără ruşine oamenii se vor lăuda că au iubit, că iubesc şi că speră să iubească. Ca şi cum iubirea ar fi deajuns pentru a le acoperi mulţimea de păcate. Dar, iubirea, după cum am văzut, atunci când nu este vorba de o iubire conştientă, adică doritoare, să devină atât de înţeleptă cât şi capabilă de a servi subiectul ei, nu depinde decât de afinităţile favorabile sau nefavorabile. La ambele cazuri, ea este la fel de inconştientă, adică fără control. A fi într-o anume stare de iubire, este cu siguranţă la fel de primejdios pentru sine, pentru celălalt, pentru amândoi. Pentru că suntem traversaţi de energia cosmică ce-şi urmează propriile sale finalităţi, cu totul indiferente de ale noastre şi iată-ne încărcaţi cu această forţă. Aceasta este o dinamită, pe care o vehiculăm de acum înainte, fără a ne lua măsuri de protecţie.
Trebuie să ne mai mirăm de numărul accidentelor? Să recunoaştem că fără cunoaştere, iubirea este demoniacă. Fără cunoaştere iubirea îşi poate distruge obiectul. "Mă îmbolnăveşte. Mă omoară" . Şi fără putere amanta devine cea mai nefericită fiinţă deoarece nu poate să facă ce doreşte şi ştie să facă pentru binele său. Oamenii ar trebui să se roage să le fie îndepărtată experienţa iubirii fără înţelepciune şi forţă, şi dacă nu pot face altceva decât să iubească atunci să se roage, ca înţelepciunea şi forţa să le ghideze iubirea, pentru că doar iubirea nu este de ajuns.
"Te iubesc", spune el. "Este ciudat că nu mă simt mai bine din cauza asta", răspunde ea. Atât timp cât nu v-aţi sudat o cunoaştere şi o forţă la înălţimea iubirii voastre, fiţi jenaţi să mărturisiţi că sunteţi îndrăgostiţi, iar dacă nu puteţi ascunde asta, iubiţi cu umilinţă, munciţi să deveniţi înţelepţi şi puternici.
Iubiţi? Trebuie să fiţi demni de aşa ceva
Toţi îndrăgostiţii adevăraţi sunt vulnerabili la ceva, cu excepţia iubitei lor. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că ei au dorit sau au făcut eforturi în acest sens, ci numai datorită iubirii lor totale sau altfel spus adevărate. Nu există tentaţii de depăşit; pur şi simplu nu sunt încercate. Invulnerabilitatea este magică. în cazul acesta este mai mult sau mai puţin rar decât s-ar crede în mod obişnuit. Cu toate acestea o infidelitate poate fi comisă, trăgându-se concluzia că invulnerabilitatea nu există. Dar "infidelitatea" nu era datorită neapărat unei tentaţii, ea poate să rezulte, în cale mai frecvente cazuri, dintr-o simplă indiferenţă. Starea de iubire nu este simţită totodată numai de un obiect. O persoană poate avea darul de a eleva o altă persoană, pe planul iubirii sau, cu alte cuvinte, poate să treacă prin aceasta (ea sau el) energia naturală a iubirii, dar nu este necesar ca această persoană să capteze energia iubirii în folosul său.
Se povesteşte despre un Lama că oamenii care vorbeau cu el deveneau instantaneu îndrăgostiţi. Dar ei nu se îndrăgosteau de el, nici de altcineva în particular; tot ceea ce se conştientiza era că după ce vorbeau cu el, un spirit de iubire nativă îi făcea să debordeze de o dorinţă de a servi, de a iubi, care este gata să se răspândească pretutindeni. Trubadurii Evului Mediu se asemănau, fără îndoială, cu acest Lama.
Acest adevăr fundamental al iubirii este creator. Iubirea a creat lumea, dar nu toate lucrurile sunt magnifice. Scopul iubirii creştine este de a duce la renaştere sau la iubirea spirituală. Oricine poate să vadă dincolo de cuvinte sau forme nu poate să nu remarce schimbările care se petrec la bărbatul sau femeia care iubeşte, oricare ar fi vârsta lor. Aceasta are loc de obicei în subconştient, dar nu este din acest motiv mai puţin simbolic pentru schimbarea minunată care apare atunci când un bărbat sau o femeie iubeşte conştient sau ar putea recunoaşte că a iubit conştient. Tinereţea în asemenea cazuri, îmbracă un aer de eternitate şi aceasta este într-adevăr fântâna care o hrăneşte. Crearea unui astfel de copil spiritual, în fiecare dintre cei doi iubiţi, este funcţia particulară a iubirii conştiente, fără a spune că nu are nimic de-a face cu căsătoria sau cu copiii. Noi nu suntem unul, ci trei în unul; trei persoane total diferite, ale caror idei stabilesc modul în care întregul nostru organism ar trebui să se comporte; ori ele refuză cel mai adesea să coopereze, deşi fiecare dintre ele nu încetează să se amestece în treburile celorlalte două. Imaginaţi-vă acum că o asemenea "casă divizată împotriva ei însăşi" se îndrăgosteşte. Care dintre cei trei proprietari s-au îndrăgostit? De ce se întâmplă aşa rar ca toti trei să se îndrăgostească în acelaşi timp, de aceeaşi persoană.?
Vă imaginaţi că sunteţi abstinenţi, deoarece vă abţineţi de le orice relaţii sexuale. Dar abstinenţa nu priveşte numai sexul, ea este pentru toate simţurile, si pentru ochi. Pentru marea majoritate, castitatea este ceva ce rămâne de cucerit. Odinioară această castitate era împărtăşită copiilor; fiecare era special antrenat prin exerciţii combinate cu grijă, pentru a permite acestora, să discearnă cu repeziciune sursa (intelectuală, emoţională, instinctivă sau sexuală) la tot ce ei resimţeau. Această educaţie dădea tinerilor posibilitatea de a-şi controla simţurile, cu rezultatul că această castitate devenea cel puţin posibilă, ei fiind capabili să-şi controleze toate percepţiile senzoriale şi să nu ia un lucrul drept altul. Dintr-o dată erotismul putea să devină o artă, arta iubirii, cunoscând în acea perioadă, un rafinament de care nici măcar nu avem idee.
Iubirea fără DIVINITATE este rudimentară.
Un amant trebuie să poate "ghici" sau "divina" dorinţele iubitei sale, cu mult timp ca ea să fie conştientă de ele. El trebuie să cunoască mai bine decât se cunoaşte ea însăşi, în aşa fel încât ea să poată deveni perfectă "ceea ce este" fără propriile sale eforturi conştiente. Atunci când iubirea va fi reciproca, eforturile EI conştiente vor fi îndreptate către EL astfel fiecare dintre ei lucrând în mod delicios pentru perfecţionarea celuilalt. Această stare nu poate fi tangibilă la nivelele spirituale ale conştiinţei; ea nu poate fi decât un fruct al artei asupra sa. Toţi au nostalgia ei, chiar şi cei mai cinici, mare majoritate a oamenilor punând la îndoială până şi posibilitatea ei. Cu toate acestea, o asemenea iubire este posibilă, cu condiţia ca acei doi amanţi să fie dispuşi să înveţe cu umilinţă unul de la altul.
Cum să înceapă?
Când este pe punctul de a-şi vede iubita, îndrăgostitul să o întrebe ce ar putea el să-i aducă, sau să spună, pentru a-i crea o delicioasă surpriză. La început nu va fi vorba de ceva care să o surprindă în întregime, adică ea va şti că a avut acea dorinţă şi va fi încântată că iubitul ei a ştiut să i-o îndeplinească. Mai târziu "surpriza" va putea într-adevăr să o surprindă şi se va minuna.
A şti să conduci cu fermitate şi să laşi lucrurile în voia lor, iată unul din cele mai mari secrete ale fericirii în dragoste. Pentru fiecare tragedie, cauzată de circumstanţe atenuante exterioare (Romeo şi Julieta), sunt mii de drame care au fost cauzate de îndrăgostiţii înşişi. Cum ei nu ştiu nici momentul şi nici modul de "a conduce cu fermitate" nu vor invoca nici mişcările în care ar trebui să lase lucrurile în voia lor şi împlinesc rău această a doua operaţie. Replicile muntelui Meru (Vermisberg) sunt pline de cadavre ale celor care nu au ştiut să se părăsească (unul voia separarea, celălalt nu i-o permitea).
In majoritatea cazurilor apropierea a fost rea.
Îndrăgostiţii s-au lansat într-o minune, fără a se fi gândit, la mijloacele de a ieşi din ea.
Se întâmplă adeseori ca primele cinci minute ale marilor întâlniri să decidă tot viitorul relaţiei. Dar marea iubire ştie să dăruie, cât şi să stăpânească. În orice caz, trebuie ştiut că atunci când unul dintre noi doi doreşte separarea datoria celuilalt este să i-o permită.
Gelozia este vipera paradisului, infernul cerului. Emoţia cea mai dulce este atunci infectată de veninul cel mai acru. Totuşi există un remediu pentru gelozie şi anume, iubirea conştientă; dar acest remediu este şi mai greu de descoperit, decât de suportat răul!Cura de Barbă-Albastră este dificilă, ea constând într-o totală reeducare a corpului şi a simţurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu